27.02.2012
Rom  Rus  Eng

Noutăţi

 

21 Februarie 2011

Pe data de 21 februarie 2011 la sediul Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) din Roma, Italia a avut loc ceremonia de semnare a Acordului de Finanţare a Proiectului de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltare a Businessului Agricol (IFAD V)


Din partea IFAD, acordul a fost semnat de către dl Kanayo F. NWANZE, Preşedintele IFAD şi din partea Republicii Moldova – ce către dl Vasile BUMACOV, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare. La semnare au asistat dl Nadim KHOURI, Directorul regional al Direcţiei Orientului Apropiat şi Africii de Nord şi dl Abdelkarim SMA, Managerul de Ţară al IFAD pentru Republica Moldova.

Acordul semnat prevede acordarea Republicii Moldova a unui împrumut în valoare de circa 19,3 mln dolari SUA, la o rată preferenţială, pentru un termen de 40 ani, cu o perioadă de vacanţă de 10 ani. Adiţional la suma împrumutului va fi acordat un grant în suma de 500 mii dolari SUA. Proiectul IFAD V va fi co-finanţat de către Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei cu suma de 4,5 mln dolari SUA sub formă de grant nerambursabil pentru finanţarea activităţilor dezvoltate de tinerii antreprenori.

In mesajul de salut, dl Vasile BUMACOV a menţionat importanţa si necesitatea acestei finanţări pentru ţara noastră, avînd drept argument performanţele programelor în derulare.

În mesajul său, dl Kanayo F. NWANZE, Preşedintele IFAD, a apreciat înalt performanţele Republicii Moldova în implementarea proiectelor finanţate de IFAD şi a constatat ca reuşitele ţării noastre în realizarea acestor proiecte dau imbold şi stimulează elaborarea unor noi proiecte ale IFAD pentru Moldova. PSFRDBA, al cincilea Proiect al IFAD în Republica Moldova, preconizat spre implementare pe durata a 5 ani (2011-2015), are ca obiectiv cheie de a susţine eforturile Moldovei în dezvoltarea sectorului agricol ce va satisface atît piaţa locală, cît şi exportul, a spus dl Kanayo F. NWANZE. Aceasta va spori, de asemenea, profitabilitatea afacerilor agricole şi va crea oportunităţi de angajare în cîmpul muncii a populaţiei din mediul rural, inclusiv a tinerilor.

Dl Nadim KHOURI, Directorul regional al DirecÅ£iei Orientului Apropiat ÅŸi Africii de Nord, a menÅ£ionat că  PSFRDBA se va axa, în mod deosebit, pe intervenÅ£iile determinate de piaţă orientate spre îmbunătăţirea legăturilor ÅŸi a eficienÅ£ei lanÅ£ului valoric, prin promovarea accesului la servicii financiare rurale si dezvoltarea infrastructurii economice din zonele rurale.

În mesajul sau de mulţumire, dl Vasile BUMACOV a exprimat speranţa că relaţiile între Republica Moldova şi IFAD vor continua, aşa cum suportul IFAD este unul major şi corelat necesităţilor de dezvoltare a întreprinderilor micro şi mici şi a altor activităţi agricole ce generează venituri.

Acordul de Finanţare semnat urmează procedura de ratificare de către Parlamentul Republicii Moldova. Odată ratificat şi ulterioara recepţionare de către IFAD a instrumentului de ratificare, PSFRDBA va fi declarat efectiv şi va fi posibilă debursarea mijloacelor de finanţare.