Noutăţi
10 Ianuarie 2011
IFAD a aprobat finanţarea unui nou proiect pentru agricultura Republicii Moldova - Proiectul de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltarea Businessului Agricol (IFAD V) - în valoare de circa 20 milioane USD
Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) în comun cu Guvernul Republicii Moldova a elaborat un nou proiect investiţional, numit Proiectul de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltarea Businessului Agricol (PSFRDBA) - IFAD 5 în valoare de circa 20 milioane USD.
Obiectivele acestui proiect sunt:
- îmbunătăţirea, spre beneficiul populaţiei rurale sărace, a eficienţei lanţurilor valorice legate de agricultură, în special prin acordarea de sprijin pentru introducerea şi stabilirea de standarde de calitate şi siguranţă alimentară recunoscute pe plan internaţional şi dezvoltarea agriculturii în bază de contract;
- creşterea accesului populaţiei sărace din mediul rural la credite, prin sprijin adecvat, instrumente accesibile financiare rurale;
- reducerea sau înlăturarea obstacolelor din domeniul infrastructurii pentru a îmbunătăţi bunurile şi veniturile populaţiei rurale sărace.
La 15 decembrie 2010 acest proiect a fost prezentat spre examinare la Consiliul Executiv al IFAD, care a aprobat PSFRDBA in întregime, subliniind faptul ca conceptul proiectului este unul foarte relevant pentru a aborda problemele cu care se confrunta agricultura Moldovei. Proiectul, de asemenea, a fost înalt apreciat pentru reflectarea îndeaproape a priorităţilor de dezvoltare ale Guvernului Republicii Moldova, in special in domeniul dezvoltării rurale.
Creditele din cadrul acestui proiect vor fi acordate agenţilor economici din mediul rural prin intermediul băncilor comerciale, dar şi prin intermediul instituţiilor de microfinanţare, pentru a oferi posibilitatea şi celor mai săraci fermieri să beneficieze de aceşti bani.
Actualmente, proiectul se afla la etapa de întrunire a condiţiilor preliminare de intrare în vigoare şi la finalizarea acestora proiectul urmează a fi declarat efectiv pentru a-şi începe activităţile vizate.
Din momentul semnării, în 1999, a primului Acord de Împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova şi IFAD, acesta a investit în cadrul a patru programe şi proiecte investiţionale suma totală de circa 50 milioane USD. Împreună cu acest proiect nou, portofoliul total al finanţării IFAD pentru Republica Moldova va constitui cca. 70 milioane USD, scopul general fiind lărgirea oportunităţilor pentru creşterea economică şi crearea noilor posibilităţi de angajare a populaţiei sărace din spaţiul rural.

