RO RU EN
 
Despre UCIP-IFAD Programe Servicii Noutăţi Achiziții Istorii de succes Posturi vacante Inovaţii în Agricultură Contacte

Ferma de porci – afacerea unui specialist IT de la Horodiște

La Horodiște, Călărași, Dumitru Chicu, tânăr specialist în tehnologii informaţionale (IT), găsește refugiu într-o activitate care nu are nici o tangenţă cu digitalul – creșterea porcinelor. Dacă în timpul săptămânii este la oficiu în capitală, prins în mrejele internetului, dezvoltând și testând diferite produse IT, sfârșitul de săptămână îl petrece la Horodiște, lucrând la fermă.

Absolvent al Academiei de Studii Economice, Dumitru a decis să pună bazele unei afaceri în satul natal, fiind sprijinit de părinţi. Deși nici unul dintre membrii familiei nu activează în vreun domeniu apropiat tematic afacerii alese, la fermă muncesc cot la cot, învăţând din propriile greșeli.

„Activitatea mea de bază ţine de tehnologiile informaţionale. Am început afacerea în 2014, practic de la zero, investind în reparaţia fostei ferme a colhozului, care era într-o stare deplorabilă. La fel, am conectat spaţiul la sursa de energie și am construit canalizarea. Pentru procurarea animalelor - scroafe de prăsilă -, precum și a utilajului de pregătire a amestecului furajer, am decis să aplic la suportul oferit de programul IFAD, despre care auzisem de la alţi tineri”, ne spune Dumitru Chicu.

Valoarea proiectului a fost de 290 mii lei - în urma prezentării planului de afaceri și a gajului, de la bancă i-au fost acordate 174 mii lei, sub formă de credit bancar, iar porţiunea de grant de la IFAD a constituit 116 mii lei. Cu banii primiţi a procurat scroafe de rasa Landrace, care au fost însămânţate la aprox. 2-3 luni de la procurare. A ales această rasă pentru că una dintre cele mai mari și reprezentative, un avantaj competitiv fi ind furnizarea cărnii pentru obţinerea de bacon de calitate superioară.

În rezultatul primei gestaţii, s-a ales cu 35 de purcei, pe care i-a comercializat pe piaţa locală, fie sub formă de carne, fie masă vie. Acum se laudă cu rezultate tot mai bune – în al doilea sezon a obţinut 56 de purcei, iar în cel din urmă, al treilea – 64. Dumitru a ţinut să menţioneze că deși a încercat atât însămânţarea naturală a scroafelor (prin vier), cât și însămânţarea artifi cială, rezultate mai bune au fost obţinute în cazul celei naturale. Hrana este pregătită din recolta de pe cele aproximativ 1,2 ha pe care le cultivă cu porumb și orz. O altă cantitate de produse cerealiere le obţine de pe cele 2,4 ha de teren deţinute de părinţi.

 „Cu toate acestea, spune Dumitru, procurăm furaje pentru că recolta nu acoperă necesităţile de alimentare ale porcinelor”.

 Pentru menţinerea sănătăţii animalelor, colaborează cu un veterinar. Dar și studiile anterioare în zootehnie ale tatălui sunt de real folos.

 „În prima perioada investiţia a fost destul de ridicată, din resursele proprii doar pentru lumină și sistemul de aprovizionare cu apă am cheltuit peste 50 mii lei. Multe costuri și situaţii neprevăzute au apărut în procesul activităţii, astfel că unele planuri au fost date peste cap. Din păcate, după jumătate de an de activitate, când așteptam primele venituri, preţul la carnea de porc scăzuse cu aproape 30%, din cauza embargoului impus de către Rusia și Belarus, și a surplusului de carne pe piaţa internă. Pentru producătorii care aveau mii de capete de porcine, pierderile s-au cifrat la milioane de lei. Noi am suferit mai puţin, pentru că avem număr mai mic de porcine. Totuși, deocamdată avem multe investiţii, câștiguri mai modeste”, afirmă tânărul.

 

Cu toate acestea, Dumitru este optimist, menţionând că nici o activitate nu este scutită de risc, iar câștigurile, de regulă, vin după multe cheltuieli și enormă dedicaţie. „Mergem mai departe, compensăm cu venitul din alte activităţi cu care ne ocupăm fi ecare în familie. Ca să menţii ceva trebuie să muncești și să investești. Vin sărbătorile, când cererea de carne este mai mare, astfel că sperăm la redresarea temporară a lucrurilor. Suntem pregătiţi să facem faţă tuturor cerinţelor şi greutăţilor”, remarcă tânărul.

 

Chiar dacă în afacerea începută a întâmpinat multe greutăţi, Dumitru nu regretă nimic din ce a făcut până acum. „Este o experienţă de viaţă şi dacă m-aţi întreba: „cu ea sau fără ea”, aș răspunde că mai bine cu ea, pentru că în situaţii complicate reușim să ne mobilizăm. Nu cedăm pentru că suntem cu familia, ne susţinem împreună. Dar este nevoie şi de sprijinul statului, prin diferite programe, pentru ca tinerii să aibă curaj să deschidă afaceri în acest domeniu, plin de riscuri”, conchide Dumitru. Tânărul și-a propus ca în viitor să își promoveze afacerea prin intermediul on-line, pentru consumatorii de la oraș, care apreciază produsele naturale.


<<< Inapoi la lista

Contacte UCIP-IFAD:

Republica Moldova, MD-2004 mun. Chişinău,
bul. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 162, of. 1303


Tel.: (+373 22) 22 50 46; 21 00 56
Fax:
(+373 22) 87 16 59
Email:

Programul de lucru: 08.00-17.00

Useful Info
Developed by IT CONCEPT 2012 (c)